Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, întâlnire cu reprezentanta UNICEF pentru România, Anna Riatti: S-a convenit că UNICEF se va implica şi în elaborarea legislaţiei secundare pe pachetul de legi privind reforma asistenţei sociale

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura Oprescu, s-a întâlnit cu reprezentanta UNICEF pentru România, Anna Riatti, iar în urma discuţiilor s-a convenit că UNICEF se va implica şi în elaborarea legislaţiei secundare pe pachetul de legi privind reforma asistenţei sociale. În plus, s-a discutat şi despre elaborarea unor mecanisme care să eficientizeze răspunsul sistemelor de protecţie socială la situaţii de criză cu accent pe protecţia persoanelor vulnerabile.

”Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura Oprescu, s-a întâlnit cu reprezentanta UNICEF pentru România, Anna Riatti. Din delegaţia UNICEF au făcut parte şi Voica Pop, expert protecţia copilului, şi Yusuf Bafozoda, expert politici sociale”, anunţă Ministerul Muncii. Instituţia precizează că are cu UNICEF un parteneriat de lungă durată, care continuă. ”S-a convenit că UNICEF se va implica şi în elaborarea legislaţiei secundare pe pachetul de legi privind reforma asistenţei sociale. De asemenea, s-a discutat despre elaborarea unor mecanisme care să eficientizeze răspunsul sistemelor de protecţie socială la situaţii de criză cu accent pe protecţia persoanelor vulnerabile”, precizează comunicatul. “Continuăm să lucrăm împreună cu UNICEF în interesul persoanelor vulnerabile. Am avut o primă întâlnire pentru stragie şi acţiune coerente în 2024. Împreună putem gândi şi implementa politici publice mai bune! Mulţumim Anna Riatti, Voica Pop şi Yusuf Bafozoda pentru sprijin”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

 » Mai multe informații aici…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *