Un protest AUR are loc, vineri, în faţa sediului Autorităţii de Supraveghere Financiară, faţă de creşterea necontrolată a preţurilor RCA, la care participă şi liderul formaţiunii, George Simion, alături de câteva zeci de reprezentanţi ai formaţiunii. Liderul AUR a anunţat, după ce nu a fost primit în sediu, că se va îndrepta spre Piaţa Victoriei, la premierul Ciolacu, dar va trece şi pe la alte instituţii. El a afirmat la protestul din fata sediului ASF că actuala conducere a instituţiei are datoria de a veni în faţa Parlamentului.
UPDATE – Liderul AUR, George Simion, a afirmat la protestul din fata sediului ASF că actuala conducere a instituţiei are datoria de a veni în faţa Parlamentului. “Am venit în faţa acestei instituţii şi anul trecut, am venit când şefii acestei instituţii au venit în Parlament, au stat 6 luni de zile, doar pentru a primi prime şi pentru a nu acţiona. CEC Asigurări putea fi un angajament al statului român pentru şoferii care nu îşi permit astăzi să plătească poliţa de asigurare. Nu au făcut asta. Actuala conducere are datoria de a veni în faţa Parlamentului şi, în primul rând, astăzi de a discuta cu noi, să-l vedem pe domnul Petrescu şi să îi vedem pe cei doi vicepreşedinţi care, până mai ieri erau deputaţi. Au spus că o să fim primiţi, dar nu ne-au primit!” , a transmis liderul AUR. ”Dacă ăsta e răspunsul lor după o oră, e clar ce au păţit săracii şoferi şi săracii camionagii care protestează de două săptămâni. Aşa îi tratează câinii lui Ciolacu pe oameni. Aşa că pentru ultima oară, câinii să ia legătura cu conducerea ASF sau vom sta aici toată ziua. Asta vrea Jandarmeria, să mergem spre piaţa Victoriei. Toată instituţia este blocată – la fel ca într-o zi normală. Încheiem protestele cu un mesaj pentru cei care îngheaţă de două săptămâni: nu sunteţi singuri!”, a afirmat George Simion. ŞTIREA INIŢIALĂ – Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat, vineri, de la ora 09:00, în faţa sediului Autoritatăţii de Supraveghere Financiară, un miting de protest faţă de creşterea necontrolată a preţurilor RCA. La protest participă preşedintele AUR, George Simion, şi preşedintele organizaţiei AUR Bucureşti, Mihai Enache. Protestatarii scandează ”Ieşiţi din casă, dacă vă pasă!”, ”ASF, Mafie!”, ”Afară, afară, cu hoţii din ţară!”, ”Ce vrem noi, e şi pentru voi!”, ”PSD şi PNL, angajaţi la ASF”, ”Hoţii de la ASF, să deschidă uşile!”, ”Hoţii de la ASF, şi-au mărit salariile!”, ”Să vă fie frică, poporul se ridică!”. FOTO: Inquam Photos / George Calin Reprezentanţii AUR au venit în marş pe străzile din zona sediului ASF, printre maşinile care circulă în trafic. Liderul AUR, George Simion, îi întreabă pe conducătorii auto aflaţi în trafic dacă sunt de acord cu preţul la RCA şi le transmite că trebuie să iasă în stradă. George Simion a afirmat că Jandarmeria le-a transmis că o delegaţie va fi primită pentru discuţii cu cei de la ASF, însă nu au fost primiţi. ”Aşa tratează câinii lui Ciolacu pe români”,