Luminiţa Odobescu, la reuniunea Gymnich: Nevoile civililor palestinieni vor continua să fie o prioritate pentru România

Ministrul Afacerilor Externe Luminiţa Odobescu a participat, în perioada 2-3 februarie, la reuniunea informală a miniştrilor afacerilor externe din statele membre ale UE (Gymnich), care a fost găzduită de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Josep Borrell şi de ministrul afacerilor externe al Belgiei, Hadja Lahbib, în contextul deţinerii Preşedinţiei Consiliului UE. Cu referire la acuzaţiile la adresa unor angajaţi ai Agenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite de Ajutorare şi Lucrări pentru Refugiaţii din Palestina în Orientul Apropiat – UNRWA, Luminiţa Odobescu a susţinut importanţa unei investigaţii rapide şi serioase. Până la finalizarea investigaţiei, MAE nu va lansa proceduri pentru noi contribuţii voluntare către UNRWA. Ea a subliniat că acest lucru nu va afecta nevoile civililor palestinieni care vor continua să fie o prioritate pentru România, urmând a menţine coordonarea cu partenerii noştri, inclusiv la nivel european.

Agenda reuniunii a mai cuprins relaţiile UE-Africa,  evoluţiile privind agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, relaţiile UE-Turcia şi situaţia din Orientul Mijlociu, precizează comunicatul de presă al MAE. Referitor la relaţiile UE-Africa, Luminiţa Odobescu a exprimat sprijinul pentru consolidarea cooperării UE-Africa, inclusiv din perspectiva eforturilor diplomatice ale UE în relaţie cu statele din Africa pentru a contracara consecinţele agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. A exprimat susţinerea pentru o abordare a UE centrată pe nevoile specifice ale statelor africane, în linie cu rezultatele Summit-ului UE-Uniunea Africană din februarie 2022 şi a reiterat importanţa diversificării  cooperării în domenii precum buna guvernanţă, migraţia, tranziţia verde, transformarea digitală, dezvoltarea durabilă. Ea a trecut în revistă domeniile în care România contribuie la eforturile UE, cum ar fi educaţie şi formare, agricultură şi securitate alimentară, pace şi securitate, sănătate, gestionarea dezastrelor. Ministrul Luminita Odobescu a precizat, în context, că Africa reprezintă o prioritate a agendei diplomatice a României, reflectată şi prin adoptarea, în 2023, a Strategiei România – Africa: Parteneriat pentru viitor prin pace, dezvoltare şi educaţie. Oficialul român a evidenţiat importanţa identificării unei abordări mai eficiente a cooperării UE-Africa în domeniul păcii şi securităţii, reiterând angajamentul României de a se implica în menţinerea stabilităţii continentului african prin participarea la misiunile şi operaţiunile din cadrul  Politicii de Securitate şi Apărare Comune ale UE, conform sursei citate. Miniştrii europeni de externe au a discutat, de asemenea, evoluţiile în ceea ce priveşte agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Ministrul Luminiţa Odobescu a evidenţiat nevoia unui sprijin susţinut şi predictibil, pe toate palierele, pentru Ucraina, accentuând urgenţa furnizării de sprijin financiar şi militar,  salutând ajungerea ca un acord privind Facilitatea pentru Ucraina cu ocazia reuniunii extraordinare a Consiliului European din 1 februarie 2024.  În acest sens, a subliniat necesitatea ajungerii în continuare la un acord privind Facilitatea pentru Pace. Odobescu a subliniat, totodată, importanţa unei abordări strategice a UE la Marea Neagră, în complementaritate cu viziunea NATO, respectiv cea a SUA. Ministrul român a arătat că trebuie prezentat şi un calendar clar pentru parcurgerea etapelor următoare în procesul de aderare la UE a Ucrainei şi a Republicii Moldova. În ceea ce priveşte relaţiile UE-Turcia, Luminiţa Odobescu a susţinut necesitatea reangajării cu Turcia într-un dialog constructiv,

 » Mai multe informații aici…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *