Proiect PNL: Bucureştenii din Sectorul 3 îşi vor putea steriliza şi microcipa gratuit animalele de rasă comună

Liderul PNL Sector 3, Andrei Baciu, anunţă că bucureştenii din Sectorul 3 îşi vor putea steriliza şi microcipa gratuit animalele de rasă comună, proiectul fiind adoptat în şedinţa Consiliului Local Sector 3 la propunerea consilierilor PNL Sector 3 şi la iniţiativa lui Hilde Tudora. Consilierul local PNL Sector 3, Cătălin Moldoveanu, afirmă că USR s-a opus din nou proiectului.

”Bucureştenii din Sectorul 3 îşi vor putea steriliza şi microcipa gratuit animalele de rasă comună Proiectul a fost adoptat în şedinţa Consiliului Local Sector 3 la propunerea consilierilor PNL Sector 3 şi la iniţiativa lui Hilde Tudora, deja cunoscută pentru acţiunile pe care le face pentru bunăstarea animalelor”, arată Andrei Baciu într-o postare pe Facebook.  Liderul PNL Sector 3 precizează că este o veste extraordinară şi pentru că sterilizarea gratuită va însemna o deschidere mai mare către adopţie. ”Am auzit de foarte multe ori acest lucru: aş vrea să adopt un câine, dar costurile sunt mari, începând cu sterilizarea. Felicitări din suflet colegei Hilde Tudora, cea care este neobosită în a lupta pentru drepturile animalelor şi care iniţiază în mod constant proiecte care vin în ajutorul iubitorilor de animale. Îi mulţumesc şi consilierului local PNL Sector 3, Cătălin Moldoveanu, pentru că s-a luptat ca acest proiect să fie adoptat”, spune Baciu. El menţionează că felul în care ne raportăm la animale şi modul în care ne purtăm cu ele spun foarte multe despre noi şi despre comunitatea în care trăim.  ”Vreau să facem din sectorul 3 un loc care pune grija faţă de calitatea vieţii pe primul loc”, afirmă Andrei Baciu.  Consilierul local PNL Sector 3, Cătălin Moldoveanu, afirmă pe Facebook că USR s-a opus din nou proiectului. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

 » Mai multe informații aici…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *