BUCURESTI | Scris de News.ro | astăzi, 11:07
Preşedintele Klaus Iohannis a convocat, pentru data de 21 feebruarie, şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT). Se va discuta, între altele, despre situaţia de securitate de la Marea Neagră şi programul de înzestrare a Armatei.
”Preşedintele României, Klaus Iohannis, a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care va avea loc miercuri, 21 februarie 2024, începând cu ora 13:00, la Palatul Cotroceni”, a transmis, luni, Administraţia Prezidenţială. Sursa citată a precizat că pe ordinea de zi a Şedinţei Consiliului sunt incluse subiecte referitoare la: Evoluţii privind situaţia de securitate în regiunea Mării Negre în contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei şi implicaţii pentru România; Progresele înregistrate în domeniul planificării apărării, în special privind derularea programelor de înzestrare şi demersurile de creştere a gradului de încadrare, precum şi retenţia personalului; Raport privind activitatea desfăşurată de către Consiliul Operativ de Securitate Cibernetică în anul 2023; Raportul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării privind activitatea desfăşurată în anul 2023. De asemenea, Administraţia Prezidenţială anunţă că în cadrul şedinţei CSAT vor fi analizate şi alte tematici de actualitate din domeniul securităţii naţionale. Ultima întrunire a CSAT a avut loc în 12 octombrie. Atunci a fost abordată chestiunea consumului de droguri în rândul elevilor, dar şi evoluţia legată de situaţia de securitate în regiunea Mării Negre. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.