Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat luni că există un volum foarte mare de muncă la cei de la CNAIR, pe despăgubiri şi că el i-a rugat să-şi mărească numărul de personal, pentru că în momentul în care tu vii şi construieşti autostrada pe pământul meu, vreau să îmi primesc banii.
”Există un volum foarte mare de muncă la cei de la CNAIR, pe acest subiect de despăgubiri. Eu i-am rugat să-şi mărească numărul de personal pentru că e normal, în momentul în care tu vii şi construieşti autostrada pe pământul meu, vreau să îmi primesc banii, că e pământul meu. E cât se poate de corect. Mă aştept ca atunci când eu, ca proprietar, când e utilizat pământul meu, să primesc acele despăgubiri”, a spus Grindeanu. El a precizat că cei de la CNAIR au mărit personalul. Ministrul s-a referit şi la plata facturilor. ”Am văzut şi pe sfârşitul anului au apărut tot felul de lucruri în presă, în care se spunea că nu sunt plătite facturile la CNAIR, că avem tot felul de întârzieri. Vreau un singur exemplu, un simplu exemplu în care să arătăm că cei de la CNAIR nu au plătit către beneficiar ce aveau de plată”, a mai spus Grindeanu. ”Acum, eu ce să le spun domnilor din opoziţie, de la USR, când spun aceste lucru, că ei nu au fost în situaţia să plătească facturi fiindcă nu au făcut nici un km de autostradă?”, a completat el. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.