Iohannis, după întâlnirea cu Metsola: Am subliniat importanţa păstrării unei voci puternice pro-europene a României în Parlamentul European, în special pentru că urmează nişte alegeri cruciale

Şeful statului Klaus Iohannis a primit-o, miercuri la Palatul Cotroceni, pe preşedinta Parlamentului European Roberta Metsola. „Am subliniat importanţa păstrării unei voci puternice pro-europene a României în Parlamentul European, în special pentru că urmează nişte alegeri cruciale”, a precizat Preşedintele României.

„O întâlnire substanţială astăzi cu buna noastră prietenă, preşedinta Parlamentului European Roberta Metsola, în marja Congresului Partidului Popular European de la Bucureşti. Am subliniat importanţa păstrării unei voci puternice pro-europene a României în Parlamentul European, în special pentru că urmează nişte alegeri cruciale”, a scris Klaus Iohannis, miercuri pe reţeaua X, fostă Twitter. Congresul Partidului Popular European a început, miercuri la Romexpo, în prezenţa a peste 2.000 de delegaţi din peste 40 de ţări, iar evenimentul se va desfăşura timp de două zile. Cei mai mulţi dintre participanţi au ajuns deja în România. Popularii europeni decid strategia pentru alegerile pentru Parlamentul European, stabilesc manifestul Partidului Popular European şi desemnează principalul candidat pentru şefia Comisiei Europene. În Adunarea Politică a Partidului Popular European, de marţi, de la Bucureşti, a fost acceptată înscrierea Ursulei von der Leyen în competiţie. În paralel cu Congresul, găzduit de PNL, preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Marcel Ciolacu au miercuri programate mai multe întâlniri cu liderii prezenţi la Bucureşti. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

 » Mai multe informații aici…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *