Marcel Ciolacu, discuţii cu preşedintele Jakov Milatović despre parcursul european al Muntenegrului, dezvoltarea cooperări în planul turismului şi schimburilor comerciale, cât şi în NATO

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a avut o întrevedere, marţi la Palatul Victoria, cu preşedintele Muntenegrului Jakov Milatović, care efectuează o vizită oficială în România. Au fost abordate în cursul întrevederii teme legate de parcursul european al Muntenegrului, dezvoltarea cooperării în planul schimburilor comerciale şi al turismului bilateral, dar şi în cadrul NATO, precum şi aspecte legate de securitatea regională, în contextul creat de agresiunea militară rusă asupra Ucrainei.

Premierul Marcel Ciolacu l-a felicitat pe şeful statului din Muntenegru pentru progresele ţării sale în procesul de aderare la Uniunea Europeană, mai arată comunicatul de presă al Executivului. „Muntenegru se bucură de tot sprijinul nostru, România rămânând o susţinătoare fermă a procesului de extindere şi integrare europeană atât a ţărilor din Balcanii de Vest, cât şi a celor din Parteneriatul Estic”, a declarat Marcel Ciolacu. De asemenea, prim-ministrul Marcel Ciolacu a apreciat foarte buna cooperare româno-muntenegreană din NATO, în special în ceea ce priveşte parteneriatele bilaterale şi încurajarea politicii de extindere a Alianţei, subliniind perspectivele pozitive care există pentru dezvoltarea acestei direcţii de cooperare. Şi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă l-a primit la Senat pe Jakov Milatović, preşedintele Muntenegrului. Acesta a precizat că „România sprijină Muntenegru în procesul de aderare la UE, din perspectivă politică, dar şi tehnică”. Anterior, Klaus Iohannis a avut o întrevedere cu omologul din Muntenegru Jakov Milatovic la  care l-a asigurat pe acesta de sprijinul ferm pe care România îl acordă şi îl va acorda în continuare integrării europene a Muntenegrului. Şeful statului a mai spus că ţara noastră va sprijini „şi celelalte state din Balcanii de Vest în eforturile lor de contracarare a influenţelor destabilizatoare generate sau încurajate de Federaţia Rusă”. La rândul său, Jakov Milatović a declarat că prietenia dintre România şi Muntenegru are o tradiţie care merită să fie cultivată. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

 » Mai multe informații aici…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *