Cîrstoiu, mărturisiri despre boala de care a suferit: Aveam 33 de ani, la vârsta aia oamenii au alte gânduri. Am folosit acel moment, pentru mine un moment prost, pentru a încerca să construiesc ceva

Scris de News.ro | astăzi, 12:20

Medicul Cătălin Cîrstoiu a vorbit, sâmbătă, la Prima Tv, despre cancer, boală cu care a fost diagnosticat la o vârstă tânără. „Aveam 33 de ani, la vârsta aia oamenii au alte gânduri”, a povestit medicul, susţinând că, deşi acea perioadă a fost pentru el una de „profunde insatisfacţii”, a încercat să folosească acea experienţă pentru a construi ceva în Spitalul Universitar.

„Aveam 33 de ani, la vârsta aia oamenii au alte gânduri. Nu am vorbit despre asta, folosind boala mea pentru a face ceva, din contră. Eu am folosit acel moment, pentru mine personal un moment prost, un  moment cate mi-a creat profunde insatisfacţii, l-am folosit pentru a încerca să construiesc ceva şi cât am putut eu la Spitalul Universitar am făcut o secţie de oncologie, un buncăr de radioterapie, am încercat să le dau oamenilor şansa. Mai mult de atât, mi-a fost evident la nivelul anului 2009 că erau lucruri care în România nu se realizau şi asta a încercat: să updatăm totul, astfel încât, în anumite segmente de patologie să nu mai fie această problemă. Asta vreau să fac şi cu oraşul”, a afirmat Cătălin Cîrstoiu, candidat PSD-PNL la Primăria Capitalei, sâmbătă, la Prima Tv. Managerul Spitalului Universitar face comparaţia între oraş şi un om bolnav.  „Vedem un oraş sufocat de trafic, la tinereţea mea era o carte, ”Stresul psihic şi bolile interne„. Vă daţi seama că aşa e oraşul, e măcinat de boli, dar asta ne macină şi pe noi”, adaugă medicul.  El susţine că e nevoie de „un plan integrat” în ceea ce priveşte Capitala, iar pentru fiecare domeniu trebuie solicitată opinia experţilor. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

 » Mai multe informații aici…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *