Nicolae Ciucă: Preşedintele Senatului Miloš Vystrčil m-a asigurat că Cehia susţine integrarea deplină a României în spaţiul Schengen şi la OCDE

Preşedintele Senatului Nicolae Ciucă a avut o întrevedere, miercuri, cu omologul său ceh Miloš Vystrčil, iar acesta, cât şi conducerea Camerei Deputaţilor din Cehia, i-a dat asigurări că ţara sa susţine integrarea deplină în spaţiul Schengen, cât şi în Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).

„Am început astăzi vizita în Republica Cehă cu o revedere cu Miloš Vystrčil, preşedintele Senatului acestui stat. Am discutat cu omologul meu despre aprofundarea cooperării dintre ţările noastre şi despre modalităţi de abordare comună a provocărilor geopolitice şi economice de pe plan internaţional, care afectează ambele naţiuni”, a scris Nicolae Ciucă, miercuri pe Facebook. Preşedintele Senatului României a mai spus că „Miloš Vystrčil transmite Bucureştiului felicitări pentru recenta integrare în Spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime”. „Atât preşedintele Senatului ceh, cât şi conducerea Camerei Deputaţilor de aici m-au asigurat că Praga ne susţine atât pentru integrarea deplină în spaţiul european de liberă circulaţie, cât şi în Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică”, a conchis Ciucă. Nicolae Ciucă efectuează, miercuri şi joi, o vizită oficială în Republica Cehă. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

 » Mai multe informații aici…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *