Marcel Ciolacu, discuţii cu premierul Viktor Orban despre priorităţile viitoarei preşedinţii la Consiliului UE a Ungariei

Premierul Marcel Ciolacu a discutat, miercuri la Palatul Victoria, cu omologul ungar Viktor Orban despre priorităţile viitoarei preşedinţii la Consiliul UE a Ungariei.

„Discuţie productivă la Bucureşti cu premierul Ungariei Viktor Orban despre priorităţile viitoarei prşedinţii la Consiliului UE a Ungariei. Guvernele noastre au un interes comun în dezvoltarea infrastructurii de transport Est-Vest”, a scris Marcel Ciolacu, miercuri pe reţeaua X, fostă Twitter. Preşedinţia Consiliului UE este deţinută de la 1 ianuarie a.c.  de către Belgia, până la finalul lunii iunie, apoi va urma Uganria, în perioada iulie-decembrie 2024 şi va fi preluată de către Polonia, în intervalul ianuarie-iunie 2025. Premierul Ungariei Viktor Orban se află la Bucureşti pentru a participa, miercuri seara la Palatul Cotroceni, la consultările privind Agenda Strategică a Uniunii Europene, împreună cu şeful statului Klaus Iohannis, preşedintele Consiliului European Charles Michel, prim-ministrul Belgiei Alexander De Croo şi prim-ministrul Republicii Croaţia Andrej Plenković. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

 » Mai multe informații aici…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *