Ciolacu, la Bacău: Cel mai urât lucru posibil în politică, să încerci să ieşi în evidenţă şi să te lauzi cu munca altuia

Liderul social-democraţilor Marcel Ciolacu a declarat că „cel mai urât lucru în politică” i se pare acela de a te lăuda cu munca altuia. El a explicat, în contextul în care a făcut remarci cu privire la anvergura investiţiei la Pavilionul Municipal de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău şi a lăudat munca eurodeputatului PSD Dragoş Benea, cât şi a CJ Bacău, că nu ar putea să se uite în oglindă şi să îi spună fiului său că „a fost nevoit să mintă, pentru un interes electoral”.

„Cel mai urât lucru posibil în politică, să încerci să ieşi în evidenţă şi să te lauzi cu munca altuia. Asta am constatat astăzi. Ca să înţelegem anvergura investiţiei şi viziunea pe care au avut-o Consiliul Judeţean împreună cu domnul Benea să apari şi să te lauzi cu munca altuia. Pe cuvânt de onoare, eu nu m-aş putea uita în oglindă, eu nu m-aş putea uita la copilul meu, să-i spun: ştii, fiule, eu astăzi m-am dus şi m-am lăudat cu munca altuia. Eu, astăzi, pentru un interes electoral, am fost nevoit să mint”, a afirmat Marcel Ciolacu, într-o conferinţă de presă susţinută, sâmbătă la Bacău. În conferinţa de presă, Ciolacu a mulţumit colegilor social-democraţi „Cristina Breajnă-Pravăţ – viitorul preşedinte al Consiliului Judeţean, Valentin Ivancea – viitorul primar al Bacăului şi lui Dragoş Benea – actual şi viitor europarlamentar”, pentru obţinerea finanţării prin PNRR pentru finalizarea Pavilionului Municipal din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău. Marcel Ciolacu a fost, sâmbătă în judeţul Bacău,unde a vizitat zona Athletic Parc şi Pavilionul Municipal al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău.  Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

 » Mai multe informații aici…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *