Alina Gorghiu a afirmat, luni, la sesiunea solemnă a Senatului consacrată aniversării a 160 de ani de la constituirea Senatului României, că „pe fondul unor voci extremiste şi toxice care şi-au făcut loc în Parlament în ultimii ani, imaginea Senatului a fost afectată” şi ar dori, ca după alegerile legislative din luna decembrie, „stridenţa pentru capital electoral să nu-şi mai găsească locul în Parlament”.
„Mărturisesc că mă gândesc cu încântare la perioada în care am condus această instituţie care, astăzi, împlineşte 160 de ani! De la înfiinţare şi până acum, Senatul a funcţionat în general ca un adevărat factor de echilibru între puterile statului, ca un for autentic de dezbateri, ca un creuzet de idei pentru reformele legislative. Lucrurile pozitive s-au realizat de instituţia Senatului în ultimii 34 de ani. Când Senatul a fost dedicat unui ideal mai mare – reconstrucţiei României după regimul totalitar. Adevărul este însă, pe fondul unor voci extremiste şi toxice care şi-au făcut loc în Parlament în ultimii ani, imaginea Senatului a fost afectată. Îmi doresc ca stridenţa pentru capital electoral să nu-şi mai găsească locul în Parlament după alegeri din decembrie!”, a declarat Alina Gorghiu „Nu a fost uşor să ajungem aici, să sărbătorim 160 de ani de existenţă!”, a continuat ea. Evenimente 13 iunie – Eveniment Profit: Piața de Capital.forum – Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Depozitarul Central, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast, Evergent Investment 17 iunie – Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Imobiliare.ro, Nordis, Meta Estate, Genesis Property „Ştiu însă că bicameralismul parlamentar, contestat de unii, este însăşi esenţa democraţiei. Este cel care consolidează statul de drept, este dovada că avem un mecanism care permite o analiză consolidată, o exprimare deplină şi un vot reprezentativ privind actele legislative. În actuala legislatură, Senatul a devenit prin diverse iniţiative mai transparent, mai cunoscut tinerilor. Senatul trebuie să fie o institutie mereu adaptată vremurilor. În 2021, împreună reuşeam sa demarăm digitalizarea Senatului: acum proiectele de lege, iniţiativele, întrebările, interpelările sunt depuse şi online, ceea ce permite ca activitatea Senatului să funcţioneze continuu, fără sincope”, a completat Gorghiu. Ea a mai spus că „Senatul nu înseamnă doar legi, înseamnă şi susţinerea unor proiecte mari de ţară”. „Subliniez rolul diplomaţiei parlamentare, esenţial în îndeplinirea obiectivelor de politica externă şi protejarea şi promovarea intereselor României şi ale cetăţenilor românilor. Un exemplu puternic în acest sens îl reprezintă închiderea MCV, un proiect strategic de ţară pentru România şi care nu ar fi fost posibil fără contribuţia Parlamentului, care s-a ocupat mereu să avem o legislaţie bună, la standarde europene! OECD este alt proiect strategic la care Senatul a pus umărul şi vom reuşi! Societatea evoluează în permanenţă, iar Senatul României trebuie să dea dovadă de viziune şi să fie promotorul acestei evoluţii. După alegerile din acest an, putem deschide teme mari, restante!”, a completat Gorghiu. Ministra Justiţiei, senatoarea PNL Alina Gorghiu a mai precizat că „declinul demografic din România,