Fechet: Un urs hrănit de oameni e un urs condamnat la moarte / Un urs învăţat cu felia de pizza aruncată prin geamul maşinii nu va mai merge niciodată în viaţa lui în pădure să caute fragi sau mure / Ce spune despre punctele de observare a urşilor

Scris de News.ro | ieri, 12:35

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a afirmat că un urs hrănit de oameni este un animal condamnat la moarte şi a adăugat că ”un urs învăţat cu felia de pizza aruncată prin geamul maşinii nu va mai merge niciodată în viaţa lui în pădure să caute fragi sau mure”.

”Pentru că v-aţi referit mai devreme la acei oameni care hrănesc animalele, vedem acele imagini pe la Barajul Vidraru. Poate că nu toţi ştiu că un urs hrănit e un urs condamnat la moarte 100%. Acel urs nu poate să ajungă decât în faţa unui vânător la un moment dat. Pentru că, din ceea ce mi-au spus specialiştii în managementul urşilor, un urs hrănit, un urs care mănâncă o oaie, un urs nărăvit, cum spun oamenii de la ţară, acel urs cel mai probabil, nu va mai alege niciodată calea grea, aceea de a căuta hrană în pădure, aceea de a căuta diferite fructe. Acel urs mereu va alege calea uşoară, când va fi hrănit de om, va fi mulţumit şi când nu va mai fi, probabil se va duce în gospodăria cuiva şi îi va lua oaia, vaca, alt animal sau, Doamne fereşte, în situaţii precum tragedia de săptămâna trecută, va ataca un om”, a declarat ministrul Mediului, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV. Mircea Fechet a fost întrebat dacă oamenii care hrănesc urşii pe marginea drumului nu ar trebui amendaţi. Evenimente 30 iulie – Maraton Profit News TV – Inteligența Artificială în Economie ”Ei ar trebui amendaţi. (…) Eu cred că mulţi nu ştiu. Cred că e acelaşi lucru ca situaţia în care unii hrănesc cu pâine, cu franzelă albă lebedele, neştiind că asta le dăunează foarte tare. La fel se întâmplă şi cu urşii. Cred că mare parte din cei care îi hrănesc fac acest lucru crezând că îi ajută cu ceva. Pe lângă faptul că se expun unui foarte mare pericol, problema principală e că aceşti oameni contribuie la decizia ulterioară de a împuşca acei urşi pentru că un urs, repet, învăţat cu felia de pizza aruncată prin geamul maşinii, ăla nu va mai merge niciodată în viaţa lui în pădure să caute fragi sau mure”, a explicat Mircea Fechet. El consideră că oamenii au nevoie să fie informaţi înainte de a fi amendaţi. ”Cred că e nevoie de informare. Am dispus colegilor şi au discutat deja cu cei de la CNAIR,  mai concret cu Direcţia Regională de Drumuri Argeş şi cu Direcţia Regională de Drumuri Braşov, să monteze în cadrul unui proiect pilot, pentru început pe Transfăgărăşan, nişte panouri de avertizare care asta să spună: ”Dacă hrăneşti ursul, îl condamn la moarte. Dacă hrăneşti ursul, poţi primi 5.000 de lei amendă”. Vom instala camere de supraveghere video ca la rovinietă unde să putem amenda în baza numărului de înmatriculare şi ulterior, la fel cum vom dispune prin lege împuternicirea Jandarmeriei, că tot stă Jandarmeria acolo şi păzeşte obiectivul de la Vidraru, să fie şi Jandarmeria împuternicită să aplice amenzi contravenţionale acelor oameni care hrănesc urşii.

 » Mai multe informații aici…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *