Mircea Roşca, scăpat de acuzaţii de corupţie în urma prescrierii faptelor, ar putea deveni preşedinte al PNL Prahova după demisia lui Iulian Dumitrescu, inculpat, la rândul său, pentru corupţie

Deputatul Mircea Roşca, inculpat pentru corupţie, cu o condamnare anulată şi scăpat de acuzaţiile penale în urma prescrierii faptelor, ar putea lua locul lui Iulian Dumitrescu la şefia filialei PNL Prahova. Biroul Politic Naţional al partidului, reunit luni, nu a validat o decizie în acest sens, însă oficialii formaţiunii politice confirmă că Roşca este numele vehiculat ca succesor al lui Dumitrescu. Mircea Roşca a mai condus filiala PNL Prahova, înainte de acuzaţiile care i-au adus un lung şi controversat proces penal în care au fost inculpaţi numeroşi angajaţi ai unor instituţii publice, care au scăpat şi ei de proces tot în urma intervenţiei prescrierii faptelor penale.
PNL a rezolvat, în şedinţa Biroului Politic Naţional de luni, situaţia mai multor filialele judeţene ale partidului care aveau nevoie de coordonatori. După ce George Lazăr a demisionat din funcţia de preşedinte PNL Neamţ, la începutul acestei luni, şefia filialei judeţene a fost preluată, interimar, de Laurenţiu Leoreanu.  În alte filiale, care au avut scoruri electorale nemulţumitoare la cele mai recente alegeri, au fost numiţi coordonatori. Este cazul unor organizaţii precum Bistriţa-Năsăud, Galaţi, Mureş, Dolj şi Bucureşti.  Rămâne însă incertă situaţia conducerii filialei Prahova a PNL, până nu demult fief al PNL, rămasă fără preşedinte în aceeaşi zi în care şi filiala Neamţ a rămas fără lider. După ce Iulian Dumitrescu, inculpat pentru corupţie, a demisionat în urma noilor acuzaţii penale pe care i le aduc procurorii DNA, preşedinţia organizaţiei judeţene ar putea fi preluată de un fost inculpat pentru corupţie, deputatul Mircea Roşca. Numele lui Roşca a fost înaintat ca propunere, însă acesta nu a fost validat în funcţie, ca interimar, în şedinţa de luni a forului de conducere al partidului.   Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a vorbit, la finalul şedinţei, despre situaţia de la PNL Prahova.  ”Încă nu a existat o decizie în sensul validării domnului Mircea Roşca. Este o propunere a organizaţiei Prahova şi domnul Mircea Roşca asigură, oarecum, conducerea organizaţiei în această perioadă tranzitorie. Nu s-a luat o decizie în momentul de faţă”, a afirmat, luni după-amiază, Stroe.  Roşca a mai fost preşedinte al PNL Prahova, în perioada în care formaţiunea era condusă de Crin Antonescu. El a fost şi vicepreşedinte al organizaţiei, fiind acuzat de fapte de corupţie despre care procurorii DNA au susţinut că au fost comise în acea perioadă. ”În cursul anului 2011, în calitate de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene Prahova a unui partid, inculpatul Roşca Mircea a pretins de la un denunţător – administrator de firmă, suma de 20.000 euro pentru a-şi exercita influenţa asupra preşedintelui din acea perioadă al organizaţiei locale Azuga, judeţul Prahova – inculpatul Popescu Gabriel Stelian şi, prin acesta, asupra celorlalţi membri ai Consiliului Local Azuga şi a factorilor decizionali din cadrul Primăriei oraşului Azuga, în vederea înlesnirii dobândirii unor terenuri pe raza localităţii respective de către firma denunţătorului, sumă din care a primit efectiv – prin intermediul inculpatului Popescu Gabriel Stelian – 5.000 euro, iar 11.000 euro au fost folosiţi în interesul formaţiunii politice pe care o conducea de la nivel judeţean”,

 » Mai multe informații aici…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *