Scris de News.ro | ieri, 23:07
Preşedintele Klsus Iohannis a participat, luni, la reuniunea informală a liderilor Uniunii Europene, unde s-a discutat despre securitatea şi apărarea europeană, fiind analizate modalităţile de consolidare a capacităţilor de apărare.
”Preşedintele României, Klaus Iohannis, a participat luni, 3 februarie 2025, la reuniunea informală a liderilor Uniunii Europene pe teme de apărare, care a avut loc la Bruxelles, Regatul Belgiei. Programul reuniunii a cuprins, de asemenea, o întâlnire a liderilor UE cu Secretarul General al NATO, Mark Rutte, respectiv o întâlnire cu prim-ministrul Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Keir Starmer”, a transmis, luni seară, Administraţia Prezidenţială. Sursa citată a precizat că dezbaterile liderilor UE au avut ca subiect central securitatea şi apărarea europeană, temă cu o relevanţă majoră pe agenda europeană curentă. ”A fost prima reuniune a liderilor UE dedicată discutării exclusive a acestui subiect şi care a vizat identificarea de direcţii de orientare strategică în perspectiva „Cartei Albe” privind viitorul apărării europene, care urmează să fie prezentată de către Comisia Europeană în prima parte a acestui an. Au fost analizate aspecte legate de modalităţile de consolidare a capacităţilor de apărare europene, inclusiv printr-o finanţare adecvată şi prin consolidarea parteneriatelor Uniunii cu actori globali care împărtăşesc aceleaşi valori şi interese. De asemenea, au fost abordate Parteneriatul Strategic UE-SUA şi modalităţile de aprofundare a legăturii transatlantice, precum şi cooperarea UE-NATO”, a mai transmis sursa citată. Potrivit comunicatului Adminsitraţiai Prezidenţiale, ”discuţiile au avansat pe baza a două principii cheie, respectiv asumarea unei responsabilităţi sporite a Europei pentru propria sa apărare, pentru a deveni mai rezilientă şi mai eficientă în domeniul securităţii şi apărării, şi aprofundarea cooperării la nivel european pe acest palier, inclusiv în domeniul industriei de apărare, care are nevoie de predictibilitate şi coerenţă, inclusiv din perspectiva contribuţiei la obiectivul general de dezvoltare economică şi socială a Uniunii”. ”În cadrul intervenţiei sale, preşedintele Klaus Iohannis a susţinut necesitatea consolidării securităţii şi a apărării europene, ca prioritate strategică în actualul context geopolitic, în care Rusia rămâne principala ameninţare pentru securitatea europeană şi euroatlantică. În acest sens, preşedintele României a pledat pentru o abordare inovativă şi ambiţioasă a finanţării, pentru adaptarea capabilităţilor şi a industriei de apărare la noile condiţii geostrategice, aspecte care trebuie să se reflecte atât în deciziile politice, cât şi în cele operative privind mecanismele şi instrumentele financiare. Astfel, preşedintele Klaus Iohannis a subliniat necesitatea creşterii finanţării pentru apărare, atât în bugetele naţionale, cât şi în bugetul UE, pledând, totodată, pentru mobilizarea tuturor instrumentelor aflate la dispoziţia UE care ar putea genera resurse adecvate pentru apărare. De asemenea, preşedintele României a indicat importanţa conectării proceselor de reformare a industriilor naţionale de apărare la mecanismele UE, precum şi necesitatea unei abordări cuprinzătoare a domeniului apărării, care să contribuie la susţinerea obiectivelor de ansamblu ale Uniunii Europene”, a mai transmis sursa citată. Preşedintele Klaus Iohannis a accentuat faptul că actualul context al provocărilor la adresa securităţii nu mai permite abordări separate, nivelul ameninţărilor şi costurile apărării depăşind capacităţile individuale ale Statelor Membre.