USR a propus indexarea alocaţiilor pentru copii cu rata inflaţiei, PSD-PNL votează împotrivă

Deputata USR Oana Ţoiu a propus indexarea alocaţiilor pentru creşterea copiilor cu rata inflaţiei, însă amendamentul a fost respins de parlamentarii PSD şi PNL.

”Conform amendamentului depus de Oana Ţoiu, care este membră a Comisiei pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor, bugetul de stat ar fi fost suplimentat cu 67 de milioane de lei pentru ca în 2025 alocaţiile pentru copii să fie indexate cu rata medie anuală a inflaţiei, conform art.3 alin.(2) din Legea nr.61/1993”, arată USR într-un comunicat.  Luând cuvântul în cadrul dezbaterilor pe buget, deputata USR Oana Ţoiu a remarcat că e ironic faptul că s-a reuşit trecerea acestei legi prin Comisia de muncă din Camera Deputaţilor pentru ca acum, la patru ani distanţă, USR să ceară unui guvern ce se pretinde a apăra drepturile sociale să renunţe la a nu indexa alocaţiile de creştere a copiilor cu inflaţia. ”Familiile care au un copil cu dizabilităţi sau copii sub 2 ani pierd 500 de lei pe an dacă se renunţă la indexarea alocaţiei. Familiile monoparentale sau pentru cele care au copii cu dizabilităţi sunt direct afectate de scăderea puterii de cumpărare dacă alocaţia nu este indexată cu inflaţia. Ajutorul pe care l-au avut până acum pentru hrană s-a transformat din 1.500 de lei pe an în 27 de lei pe lună! Mai mult decât atât, Guvernul îi obligă să cheltuie aceşti 27 de lei pe lună daţi sub formă de tichete de ajutor pentru hrană, să-i folosească exclusiv la restaurante sau pentru catering şi nu în magazin, să cumpere ouă, zahăr, făină, să gătească acasă! Acest lucru nu este numai o greşeală de politici publice, ci un afront pentru copiii din comunităţile sărace unde, şi dacă ar vrea să comande la catering sau să de ducă la restaurant, nu numai că este mult mai scump, dar în unele locuri este imposibil”, spune Oana Ţoiu. Potrivit USR, în prezent, alocaţia de stat este în cuantum de 719 lei/lună pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap, 292 de lei/lună pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani. În luna decembrie 2024, ANPIS a plătit suma totală de 1.203.051.117 lei reprezentând alocaţia de stat pentru 3.581.031 de copii. Prin indexarea cu rata inflaţiei (5,6%), suma totală aferentă plăţii alocaţiilor de stat pentru copii în anul 2025 este necesar să fie majorată cu suma de 67.370.863 de lei. ”Prin ordonanţa-trenuleţ este suspendată indexarea obligatorie anuală cu inflaţia şi este stabilit că alocaţiile rămân în 2025 la cuantumul în plată din 2024. De asemenea, pentru copii şi tineri, grupul parlamentar USR a propus locuinţe la preţuri decente pentru tineri, sprijinul copiilor şi sportivilor juniori cu tichete pentru cei care participă la competiţii pentru acoperirea costurilor suplimentare de echipament şi navetă”, subliniază USR.  „PSD se laudă că a denumit anul 2025 Anul copiilor, dar în realitate le-a tăiat din drepturile pe care le aveau prin lege. De exemplu, au blocat indexarea anuală cu inflaţia a alocaţiei.

 » Mai multe informații aici…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *